Potrivit Titlului „Munca şi protecţia socială a muncii” al art. 41 din Constituţia României, republicată, „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţara, repausul săptămânal, concediul de odihna plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”.
De asemenea, potrivit art. 3 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, „Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea. Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor sus menţionate este nul de drept.
Dreptul muncii nu priveşte orice formă de muncă, ci numai pe cea subordonată, el reglementând situaţia celui ce munceşte în favoarea şi sub autoritatea altuia, în schimbul unui salariu. În acelaşi timp, obiectul său nu se limitează la relaţiile de muncă propriu-zise, ci se referă şi la acele raporturi juridice conexe (privind, de exemplu, formarea profesională, dialogul social, securitatea şi sănătatea în muncă, jurisdicţia muncii).
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza domeniul raporturilor de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor in domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii. Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.
Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte. Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.
Raporturile juridice de munca au la baza contractual individual de munca. Acesta este actul juridic care consfinteste nasterea raportului juridic de munca, el reglementeaza intreaga desfasurare a relatiilor de munca dintre partile acestui raport pana la data incetarii acestora.
Contractul individual de munca este actul fundamental al raporturilor juridice de munca intrucat reglementeaza intreaga problematica a acestora si constituie institutia esentiala a dreptului muncii, delimitand obiectul acestuia si chiar definindu-l.