In domeniul securitatii si sanatatii in munca, angajatorii din Romania trebuie sa implementeze sistemul de Management al Securitatii si Sanatatii in Munca asa cum il aplica toti angajatorii, care se respecta, din întreaga Europa. Acest sistem de management ca orice management specializat opereaza cu un subsistem de tehnici si metode specifice. Evaluarea riscurilor profesionale constituie o astfel de metoda specifica managementului securitatii si sanatatii in munca.
Evaluarea riscurilor profesionale la postul/locul de munca nu trebuie privita ca o moda a timpului, ci ca o modalitate concreta de diminuare a costurilor si de crestere a productivitatii muncii. Cu alte cuvinte evaluarea riscurilor profesionale este una din soluţiile de crestere a profitului si asigurarea unor condiţii de munca tot mai bune pentru salariati.
PREVENIREA RISCURILOR PROFESIONALE reprezinta ansamblul masurilor si actiunilor luate la nivelul unei organizatii, in întregul sau, la un grup de posturi de munca sau functiuni si la nivel de individ, in vederea evitarii riscurilor sau a limitării efectelor acestora.
Prevenirea implica realizarea unui STUDIU DE RISC intr-o situaţie de munca dată. In baza acestui studiu se pot desprinde si alege masurile cele mai eficace pentru evitarea riscului sau pentru reducerea lui.
Situatia de munca dată este caracterizata de anumite conditii de munca si securitate date, in care, organizatorul procesului de munca atribuie, fiecarui post de munca, o functie majora, definita prin obiectivele care trebuie realizate şi asigura mijloacele tehnice, resursele umane, organizatorice si financiare, corespunzator sarcinilor de munca stabilite.
In acest context, prevenirea riscurilor profesionale reprezinta un ansamblu de proceduri si masuri:
• propuse / alese
• planificate
• implementate
• verificate
• urmarite
• evaluate / reevavaluate,
in toate stadiile unui proces de munca:
• concepere
• proiectare
• implementare (realizare)
• exploatare si mentenanta
Directiva cadru nr. 89/391/CEE, privind “SANATATEA SI SECURITATEA LUCRATORILOR LA LOCUL DE MUNCA” şi Legea nr. 319/2006 prevad obligatia de evaluare a riscurilor, prin aplicarea celor 9 principii generale ale prevenirii, respectiv:
• evitarea riscurilor
• evaluarea riscurilor
• combaterea riscurilor la sursa
• adaptarea lucrului la persoana
• luarea in calcul a evoluției tehnicii
• inlocuirea unui factor periculos cu unul nepericulos sau mai puţin periculos
• planificarea prevenirii – deci integrarea ei in activitatea de baza
• prioritatea protecției colective
• furnizarea instrucțiunilor de lucru adecvate lucratorilor
Evaluarea riscului profesional reprezinta un proces global de estimare subiectiva a existentei sau a marimii riscului profesional si de decizie asupra faptului ca riscul este sau nu este tolerabil (acceptabil).
Evaluarea riscurilor profesionale consta in identificarea si ierarhizarea riscurilor dintr-o intreprindere in vederea stabilirii acţiunilor de eliminare sau reducere a acestora. Ea constituie o etapă importanta a unei politici de securitate şi sanatate in munca.
Liniile directoare europene privind evaluarea riscurilor la locul de munca propun o abordare bazată pe un numar de etape diferite. Aceasta nu este singura metoda de realizare a unei evaluari a riscurilor, exista o varietate de metodologii pentru atingerea aceluiaşi obiectiv. Nu există o metodă unica “potrivită” pentru realizarea unei evaluări a riscurilor, iar în diferite imprejurari pot functiona diferite abordari.
Procedura de evaluare a riscurilor (care cuprinde elemente de gestionare a riscurilor) poate fi împărtita intr-o serie de etape.
1.Stabilirea unui program de evaluare a riscurilor la locul de munca
2.Structurarea evaluarii (deciderea asupra abordarii: geografice/funcţionale/procesuale/de flux)
3.Colectarea informatiilor
4.Identificarea pericolelor
5.Identificarea persoanelor expuse
6.Identificarea tipurilor de expunere în randul celor expuşi
7.Evaluarea riscurilor (probabilitatea vatamarii/gradul de vatamare in circumstantele existente)
8.Cercetarea opţiunilor pentru eliminarea sau controlarea riscurilor
9.Stabilirea prioritatilor activitatilor si deciderea asupra masurilor de control
10.Punerea in aplicare a masurilor de control
11.Inregistrarea evaluarii
12.Masurarea eficientei activitatii
13.Revizuirea (daca se introduc schimbari sau daca revizuirea se face periodic)
14.Monitorizarea programului de evaluare a riscurilor
Pentru mai multe intreprinderi, mai ales intreprinderile mici si mijlocii, o abordare simplă, in cinci etape (care cuprinde elemente de gestionare a riscurilor), precum cea prezentata mai jos, ar trebui să functioneze la fel de bine.

Etapa 1
Identificarea pericolelor si a persoanelor expuse
Identificarea pericolelor in toate aspectele muncii ar trebui să fie abordate prin:
- verificarea postului de lucru si descoperirea surselor posibile de vatamare;
- consultarea cu lucratorii si/sau reprezentantii acestora pentru a cunoaste problemele cu care s-au confruntat. Deseori, cea mai rapida si mai sigura cale de identificare a detaliilor despre ceea ce s-a intamplat cu adevarat este de a intreba lucratorii implicati în activitatea care este evaluata. Acestia vor sti ce etape din proces să parcurga, dacă exista scurtaturi sau mijloace de solutionare a unei sarcini dificile si ce masuri de protectie să fie luate;
- examinarea sistematica a tuturor aspectelor muncii, adica:
• descoperirea a ceea ce s-a intamplat cu adevarat la locul de munca sau in cursul activitatii (practica efectiva poate fi diferita de manualul de lucru)
• indreptarea atenţiei spre operaţiuni care nu sunt de rutina si intermitente (de exemplu, operatiuni de intreţinere, schimbari in ciclul de productie)
• luarea in considerare a evenimentelor neplanificate, insa previzibile, cum ar fi intreruperile in desfasurarea activitatii luarea in considerare a pericolelor pentru sanatate pe termen lung, cum sunt nivelurile ridicate de zgomot sau expunerea la substante periculoase, precum si riscurile mai complexe sau mai putin evidente, cum sunt riscurile psihosociale sau cele legate de organizarea muncii;
• analizarea documentelor intreprinderii referitoare la accidente si boli;
• cautarea de informatii in alte surse, cum ar fi:
– manualele cu instructiuni sau fisele tehnice ale producatorilor si furnizorilor;
– site-urile referitoare la securitate si sanatate în munca;
– organismele nationale, asociatiile profesionale sau sindicatele;
– reglementarile si normele tehnice.

Identificarea tuturor persoanelor care pot fi expuse riscurilor
Pentru fiecare pericol, este important sa se identifice persoanele care pot fi afectate; aceasta va ajuta la identificarea celei mai bune cai de gestionare a riscului.
Trebuie sa se ia în considerare lucratorii care vin in contact cu pericolele, fie direct, fie indirect, de exemplu, un lucrator care vopseste o suprafaat este direct expus solventilor, in timp ce alti lucrători din apropiere, implicati in alte activitati, sunt expuşi intamplator si indirect.
O atentie deosebita trebuie acordata următoarelor:
• problematicii apartenenţei la gen si
• grupurilor de lucratori care ar putea fi expusi unui risc crescut sau care au nevoi speciale:
- lucratori cu dizabilitati
- lucratori migranti
- lucratori tineri si varstnici
- femei insarcinate si mame care alapteaza
- personal neinstruit sau fără experienţă
- lucrători angajaţi temporar şi cu jumătate de normă
Este important să se identifice modul în care se poate produce vătămarea, respectiv tipul de accident sau boală care s-ar putea produce.

Etapa 2
Evaluarea riscurilor şi clasificarea acestora în ordine prioritară
Următoarea etapă este evaluarea riscurilor generate de fiecare pericol. Aceasta se poate face luând în considerare:
• probabilitatea ca un pericol să cauzeze vătămări (spre exemplu, dacă este improbabil, posibil dar nu foarte probabil, probabil, sau, inevitabil, în timp)
• gravitatea posibilă a vătămărilor respective (spre exemplu, care determină daune minore, un incident soldat fără accidente, o vătămare minoră (vânătaie, zgârietură), o vătămare gravă (fractură, amputare, boală cronică), un accident mortal sau un accident mortal multiplu)
• frecvenţa de expunere a lucrătorilor şi numărul celor expuşi.

În unele cazuri, este posibil ca identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor să nu se poată face fără cunoştinţe, asistenţă şi consiliere profesională. Acest lucru se poate întâmpla în cazul proceselor şi tehnologiilor mai complexe de la locul de muncă, sau al pericolelor, cum sunt cele legate de sănătate, care nu pot fi identificate cu uşurinţă sau imediat, şi pot necesita realizarea de analize şi măsurători.

Etapa 3
Deciderea acţiunilor preventive
Riscurile fiind evaluate, următoarea etapă este aceea de a aplica măsurile de prevenire şi protecţie.
Printre aspectele care trebuie să se ia în considerare în această etapă, se numără:
1. Posibilitatea evitării sau prevenirii riscurilor. Este posibil să se elimine riscul? Aceasta se poate face, spre exemplu, prin:
- stabilirea necesităţii sarcinii sau a muncii;
- eliminarea pericolului;
- folosirea de substanţe sau procese de lucru diferite.
2. Dacă riscurile nu pot fi evitate sau prevenite, modul în care se pot reduce riscurile la un nivel la care sănătatea şi securitatea celor expuşi nu este compromisă. Când stabilesc o strategie de reducere şi ţinere sub control a riscurilor, angajatorii trebuie să fie informaţi cu privire la următoarele principii generale de prevenire suplimentare:
- combaterea riscurilor la sursă;
- adaptarea muncii la individ, mai ales în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentelor de lucru şi a metodelor de producţie şi muncă, având în vedere, în mod deosebit, reducerea muncii monotone şi a lucrului într-un ritm prestabilit şi reducerea efectului acestora asupra sănătăţii;
- adaptarea la progresul tehnic;
- înlocuirea elementelor periculoase cu elemente nepericuloase sau mai puţin periculoase (înlocuirea maşinii sau a materialului sau a altor factori care expun pericolelor, prin mijloace alternative);
- dezvoltarea unei politici coerente generale de prevenire, care să acopere tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de lucru, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru;
- acordarea de prioritate măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală (de exemplu, controlul expunerii la emisii prin utilizarea ventilării locale în locul utilizării aparatelor de protecţie respiratorie);
- acordarea de instrucţiuni corecte lucrătorilor.
Pentru orientări privind ţinerea sub control a riscurilor prin aceste măsuri, angajatorii trebuie să consulte specificaţiile din legislaţia naţională, normele naţionale, orientările publicate şi alte criterii similare, publicate de autorităţile naţionale.

Un alt principiu general important pe care angajatorii trebuie să îl cunoască este faptul că aceştia nu trebuie să transfere riscurile. Aceasta înseamnă că prin identificarea soluţiei pentru o problemă nu trebuie să se creeze o altă problemă.

Etapa 4
Adoptarea de măsuri concrete
După identificarea celor mai potrivite măsuri de protecţie şi prevenire, următoarea etapă este de a le implementa în mod eficient.
O implementare eficientă implică elaborarea unui plan care trebuie să cuprindă:

- măsurile care trebuie implementate;
- mijloacele alocate (timp, costuri etc.);
- persoanele responsabile şi termenele de realizare;
- data finalizării acţiunilor şi
- data revizuirii măsurilor de control.
Este important să se implice lucrătorii şi reprezentanţii acestora în acest proces:
• să fie informaţi cu privire la măsurile implementate, la modul în care acestea vor fi implementate şi la persoana responsabilă cu implementarea acestora;
• să fie instruiţi sau să li se acorde instrucţiuni cu privire la măsurile sau procesurile care vor fi implementate.

Etapa 5
Monitorizarea şi revizuirea
În urma evaluării riscurilor trebuie să se organizeze monitorizarea şi revizuirea măsurilor de protecţie şi prevenire pentru a asigura eficacitatea permanentă a acestor măsuri şi ţinerea sub control a riscurilor.
Informaţiile obţinute din activităţile de monitorizare trebuie să fie utilizate pentru a servi în cazul revizuirii şi al reluării evaluării riscurilor.
Evaluarea riscurilor nu trebuie să fie o activitate care se realizează odată pentru totdeauna. Evaluarea trebuie să fie revizuită şi reluată, după caz, dintr-o serie de motive, inclusiv:
- gradul de schimbare care se poate produce în activitatea desfăşurată;
- schimbările care pot schimba percepţia riscurilor la locul de muncă, cum ar fi un nou proces, echipamente sau materiale noi, schimbări în organizarea muncii şi noi situaţii de muncă, inclusiv ateliere noi sau alte posturi de lucru;
- odată ce noile măsuri au fost introduse în urma evaluării, noile condiţii de muncă trebuie să fie evaluate pentru a revizui consecinţele schimbării. Este esenţial ca riscul să nu fie transferat, adică prin identificarea unei soluţii pentru o problemă, să nu se creeze o altă problemă;
- încetarea valabilităţii evaluării datorită faptului că datele sau informaţiile pe care aceasta se bazează, nu mai sunt valabile;
- insuficienţa sau caracterul necorespunzător al măsurilor de prevenire şi protecţie care sunt aplicate, de exemplu, datorită faptului că există informaţii noi disponibile cu privire la măsurile specifice de ţinere sub control;
- ca urmare a constatărilor unui accident sau ale unui “accident evitat în ultima clipă” (un accident evitat în ultima clipă este un eveniment neplanificat care nu s-a soldat – dar ar fi putut să se soldeze – cu accidente, boli sau distrugeri).
Însă, este important de ştiut faptul că există şi alte metode care funcţionează la fel de bine, mai ales în cazul unor riscuri şi circumstanţe mai complexe. Tipul de abordare aplicat pentru evaluare va depinde de:
- felul locului de muncă (de exemplu, un loc de muncă fix sau unul care implică deplasarea)
- tipul procesului (de exemplu, operaţiuni repetate, procese de dezvoltare/schimbare, munca la cerere)
- sarcina realizată (de exemplu, sarcini repetate, ocazionale sau cu un grad ridicat de risc)
- complexitatea tehnică.
În unele cazuri, poate fi potrivit un singur exerciţiu care să acopere toate riscurile sau activitatea de la locul de muncă. În alte cazuri, este posibil ca diferite abordări să fie potrivite pentru diferite părţi ale unui loc de muncă.